Premiera noii ŠKODA FABIA MONTE CARLO va avea loc în 15 februarie

10.02.2022

Mladá Boleslav, 8 februarie 2022 - Noua ŠKODA FABIA MONTE CARLO va fi lansată în 15 februarie. Aceasta este deja a treia versiune din gama actuală a producătorului auto ceh ce poartă emblema MONTE CARLO. Astfel, asemeni modelelor ŠKODA SCALA şi KAMIQ, în curând și noua FABIA se va face remarcată în versiunea aceasta sportivă, cu un design deosebit de dinamic, prin care ŠKODA AUTO onorează numeroasele succese repurtate de-a lungul timpului de marca ŠKODA la Raliul Monte Carlo. Noul model special ce va fi lansat în curând este a treia generație FABIA MONTE CARLO.

Monte Carlo: această denumire specială are rolul de a onora numeroasele succese obținute de ŠKODA la legendarul raliu al Principatului de Monaco. Abia recent, FABIA Rally2 evo a reușit acolo a patra victorie pentru ŠKODA din ultimii 6 ani, la categoria WRC2 și totodată a 15-a victorie la general în respectiva clasă. Încă din anul 2011, ŠKODA a onorat aceste succese prin modelele sale de lifestyle sportive, în mai multe game compacte din portofoliul ŠKODA. Această tradiție este continuată acum de ŠKODA FABIA MONTE CARLO. Fiind lansată în curând, în 15 februarie, noua versiune din vârful gamei FABIA se va alătura versiunilor de echipare curente: Active, Ambition și Style.

ADN-ul ŠKODA MONTE CARLO

Automobile născute pe pista de curse și construite pentru șosea: așa poate fi descris ADN-ul modelelor ŠKODA MONTE CARLO. Sunt toate automobile lifestyle-sport ale diferitelor game de autoturisme compacte din portofoliul ŠKODA, ce poartă denumirea MONTE CARLO, introdusă de producătorul auto ceh în urmă cu 86 ani. Atunci, pentru a sărbători locul doi obținut de modelul ŠKODA POPULAR la Raliul Monte Carlo din anul 1936 în clasa de până la 1.500 cm3, compania a lansat în premieră un număr limitat la 70 de exemplare din modelul special ŠKODA POPULAR MONTE CARLO. Prima victorie dublă la Raliul Monte Carlo a fost repurtată apoi în 1977, cu legendara ŠKODA 130 RS, la clasa de până la 1.300 cm3. În anii 90, FAVORIT și FELICIA au reușit la rândul lor victorii duble, încă înainte de începutul carierei fulminante a modelului ŠKODA FABIA. Aceste locuri pe podium au fost urmate de victoria la clasă a modelului ŠKODA FABIA SUPER 2000, la Raliul Monte Carlo 2013. Succesoarea FABIA R5 (Rally2) a câștigat mai apoi în 2017 și 2018 la categoria WRC2 în Monte Carlo. Modelul actualizat ŠKODA FABIA Rally2 evo a reușit din nou acest dublu succes, în anii 2021 și 2022.

ŠKODA FABIA MONTE CARLO este acum a treia generație ce poartă însemnele sportive MONTE CARLO în cadrul gamei compacte FABIA din producția de serie. ŠKODA a introdus în premieră această variantă pentru modelele sale compacte în 2011, la a doua generație FABIA. A treia generație FABIA a preluat apoi în gamă modelul special sportiv în anul 2014. 

A patra generație ŠKODA FABIA este, de asemenea, al treilea model MONTE CARLO din portofoliul actual al producătorului auto ceh, alături de ŠKODA SCALA și ŠKODA KAMIQ.

Imagini și material video:

Video: Premiera noii ŠKODA FABIA MONTE CARLO va avea loc în 15 februarie

Automobile născute pe pista de curse și construite pentru șosea: astfel poate fi descris ADN-ul modelelor ŠKODA MONTE CARLO. A patra generație ŠKODA FABIA este, de asemenea, al treilea model MONTE CARLO din portofoliul actual al producătorului auto ceh, alături de ŠKODA SCALA și ŠKODA KAMIQ.

 

Download                                Sursa: ŠKODA AUTO

 

Premiera noii ŠKODA FABIA MONTE CARLO va avea loc în 15 februarie

ŠKODA FABIA MONTE CARLO este acum a treia generație ce poartă însemnele sportive MONTE CARLO în cadrul gamei compacte FABIA din producția de serie.

 

 

Download                                Sursa: ŠKODA AUTO