Despre noi
Porsche Romania este cel mai mare importator auto din România*, companie înfiinţată în noiembrie 1997 şi care aparţine de Porsche Holding GmbH cu sediul în Salzburg.
Începând cu martie 2011, Porsche Holding a fost înglobat în concernul Volkswagen AG drept una din subsidiarele sale, păstrând însă structurile independente.
Porsche Romania este importatorul general pentru mărcile Volkswagen, Audi, SEAT, ŠKODA, Volkswagen Autovehicule Comerciale şi Das WeltAuto.
Un obiectiv important al companiei noastre până în prezent a fost înfiinţarea unei reţele competente de distribuţie şi service la nivel naţional.
Porsche Romania este responsabilă pentru evoluţia calitativă şi extinderea reţelei de distribuţie.
Reprezentăm interesele clienţilor nostri şi ale organizaţiei noastre de distribuţie în relaţia cu producătorii.
Compania noastră preia autovehiculele mărcilor menţionate mai sus de la fabricile producătoare şi le distribuie prin intermediul reţelei de distribuitori, compusă din centre auto proprii şi dealeri independenţi autorizaţi de către noi. În afacerea noastră de baza este inclusă şi aprovizionarea reţelei naţionale de dealeri cu piese de schimb şi accesorii originale.
Porsche Romania şi distribuitorii săi oferă clienţilor maşini atractive, sigure şi ecologice, la înalte standarde tehnice si de calitate.