Politica de responsabilitate socială
La Porsche Romania, credem că sustenabilitatea este una din componentele esențiale care asigură succesul unei companii. Acţiunile şi iniţiativele noastre sunt în beneficiul oamenilor şi al mediului şi produc valoare adaugată pentru comunitatea locală, în sensul dezvoltării condiţiilor de viaţă ale beneficiarilor într-o manieră vizibilă, pe termen lung.
Obiectivul nostru este să fim pe primul loc în rândul distribuitorilor de automobile la nivel mondial în ceea ce privește performanța pe piață, satisfacția clienților și a angajaților. Un alt obiectiv al nostru este ca, și prin programele noastre de responsabilitate socială, să devenim un model al dezvoltării durabile.
Ne lasăm inspirați de mărcile de autovehicule pe care le distribuim și investim în arii care vizează sustenabilitatea produselor și a lanțului de distribuție, impactul asupra mediului, grija pentru angajați și etica în afaceri.
Programele noastre de responsabilitate socială oglindesc obiectivele noastre de business, astfel încât să reprezinte valorile companiei pe termen lung și să se întâlnească cu nevoile comunităților locale în care ne desfășurăm activitatea.